toamnă sufletul meu e plecat la datorie
pentru un zâmbet de familie

am lăsat tinerețea în hainele de mătase
parcă duc un trup greu în raniță

cât vezi cu luneta sunt celelalte lucruri în rătăcire
și toate picăturile rostogolesc pe fruntea mea
nenumărate roți care transportă muniție de gânduri

toamnă am sufletul ca o cască împușcată
plină cu pământ din care iese colțul unui fir
scăpat cu viață

(29 sept. 2013)