Unde nu există poezie
seacă cerneala-n călimară,
inimile-s lipsite de simțire.

Oamenii ursuzi și triști
se rătăcesc de cuvinte,
muțenia urcă-n memorie
mai multă decât încape.

De-aceea ruperea vorbelor
e grea și pentru rugăciune,
logica-i șchioapă, se lovește de lut
ca de un scut de invidie.

Nesiguranța inundă așteptarea
și totul devine stânjenitor.

Până și orizontul e în ceață
trupul simte numai senzații
tari și primare,

iar toți cei care scriu
vor să rupă zăgazuri,
cititorii să simtă bucuria
cum se naște surâsul.