atât

și nici măcar nu știi că zilele tale devin încăperi tot mai mici
doar te întrebi cum de le parcurgi tot mai repede
(atât)
și iar privești înapoi
dar o pleoapă de ploaie îți acoperă ochii

același decor aceleași lumini și toate umbrele lor
(și nici măcar nu știi că zilele tale devin încăperi tot mai mici
doar te întrebi cum de le parcurgi tot mai repede
atât
și iar privești înapoi
dar o pleoapă de ploaie îți acoperă ochii)
atunci se șterg toate întrebările

altă cameră fără uși
numai noaptea deschide o mică fereastră prin care te aruncă în cealaltă zi
(același decor aceleași lumini și toate umbrele lor
și nici măcar nu știi că zilele tale devin încăperi tot mai mici
doar te întrebi cum de le parcurgi tot mai repede
atât
și iar privești înapoi
dar o pleoapă de ploaie îți acoperă ochii
atunci se șterg toate întrebările)
pe tavanul sub formă de cer se aprinde un soare
din tine ies ceilalți oameni

fiecare zi e o cameră fără uși care închide în ea altă cameră fără uși care închide în ea
(altă cameră fără uși
numai noaptea deschide o mică fereastră prin care te aruncă în cealaltă zi
același decor aceleași lumini și toate umbrele lor
și nici măcar nu știi că zilele tale devin încăperi tot mai mici
doar te întrebi cum de le parcurgi tot mai repede
atât
și iar privești înapoi
dar o pleoapă de ploaie îți acoperă ochii
atunci se șterg toate întrebările
pe tavanul sub formă de cer se aprinde un soare
din tine ies ceilalți oameni)
fiecare ia o paletă de gânduri și pictează cu ele

viața e doar o matrioșkă
(fiecare zi e o cameră fără uși care închide în ea altă cameră fără uși care închide în ea
altă cameră fără uși
numai noaptea deschide o mică fereastră prin care te aruncă în cealaltă zi
același decor aceleași lumini și toate umbrele lor
și nici măcar nu știi că zilele tale devin încăperi tot mai mici
doar te întrebi cum de le parcurgi tot mai repede
atât
și iar privești înapoi
dar o pleoapă de ploaie îți acoperă ochii
atunci se șterg toate întrebările
pe tavanul sub formă de cer se aprinde un soare
din tine ies ceilalți oameni
fiecare ia o paletă de gânduri și pictează cu ele)
o libertate o iubire o fericire

degeaba privești înapoi
degeaba te întrebi ce rămâne
(viața e doar o matrioșkă
fiecare zi e o cameră fără uși care închide în ea altă cameră fără uși care închide în ea
altă cameră fără uși
numai noaptea deschide o mică fereastră prin care te aruncă în cealaltă zi
același decor aceleași lumini și toate umbrele lor
și nici măcar nu știi că zilele tale devin încăperi tot mai mici
doar te întrebi cum de le parcurgi tot mai repede
atât
și iar privești înapoi
dar o pleoapă de ploaie îți acoperă ochii
atunci se șterg toate întrebările
pe tavanul sub formă de cer se aprinde un soare
din tine ies ceilalți oameni
fiecare ia o paletă de gânduri și pictează cu ele
o libertate o iubire o fericire)
câteva amintiri
o uitare