Fabula băiatului amorezat

A fost odată un băiat
Profund, profund amorezat
De o fătucă de pe scară,
Simpatică din cale-afară.

I-a dus și flori, i-a dat bomboane,
I-a suspinat pe sub balcoane,
I-a recitat cu dulce vers,
Degeaba, că nimic n-a mers.

Era complet nefericit
Că luni și luni a suferit
Până-ntr-o joi când, pe-nserat,
Duduia noastră i-a cedat.

Din joia aia, dragii mei,
Eu nu mai știu nimic de ei,
Vreo bârfă sau ceva picant
Și nici nu cred că-i relevant.

O fi luat-o de soție?
Or fi sfârșit la cununie?
Posibil, dar nu-i cu putință
Să uiți de luni de suferință.

Morala-i simplă, oameni buni:
Când întâlniți o fată, luni,
Și nu cedează până joi,
Lăsați-o naibii, nu-i de voi.



Fabula turtiței

O turtă proaspăt rumenită
Stătea pe masă plictisită
Și se gândea așa,-ntr-o doară,
Ce bine-ar fi să iasă-afară.

- Ce nașpa-i în bucătărie,
Înconjurată de prostie,
Mă simt aicea ca-ntr-o groapă
Și mai miroase și a ceapă.

E-o lume searbădă, vulgară,
Ce bine-o fi acum pe-afară
Să-mi plimb făptura grațioasă,
Să beau un suc, la o terasă.

O pâine cu mai multă minte
I-a zis: "măi fată, ia aminte,
Sunt răi în lumea cea nedreaptă,
Să te mănânce-abia așteaptă".

Dar, ce? Te înțelegi c-o turtă?
Și-a pus fustița cea mai scurtă,
Și-a pus sandalele-n picioare,
Și a ieșit pe strada mare.

Pe scurt, să nu mai divaghez,
A apărut un maidanez,
Și-n trei mișcări, săraca turtă,
Ajunse drept la câine-n burtă.

Morala-i scurtă, dar adâncă:
Așa pățești când te mănâncă.