de aur e pocalul din care bei tandrețe
se pierd în zare urme de vară și de rouă
înrourat spre Ceruri cu rugăciuni tot plouă
și noi plouăm din buze prin tandrele fânețe.
ne zicem amănunte din vieți anterioare
iubirii noastre surde la foșnet de porumb
e toamnă pe afară și-n stări interioare,
de unul singur frica m-ar prinde ca în plumb.
spre hâdele gheene atunci aș fi pierdut
dar tu alungi din mine, alături, orice spaimă
un univers ce cheamă îmi ești tu, vis avut...
azi a rămas doar visul etern al rătăcirii
prin visul fără seamă al umbrelor iubirii
și din ce-a fost să fie pe spate-mi arde cnut