De ce de-atâta timp mă poartă pasul
Pe-ntortocheate căi fără de țel,
Trist cavaler cu pieptul la crenel
Sau inginer sperjur trădând compasul?

Când mintea zămislește vis rebel,
Cu cerbicie eu sfidez impasul
Prăpastiei ce îmi reflectă glasul
La fel ca înălțimea. Plin de zel,

Cumpăr iluzii, vând castele-n Spanii
Și-n lume nu-mi găsesc încă pereche,
Iar dacă tu, cum ești într-o ureche,

Ai să îmi pleci din târg precum golanii,
Mă voi ruga, la popi voi face danii
Ca să te-ntorci la sluga ta cea veche!