și mă uitam la tine
cum rece te cuprindeau zăpezile
cu tristețe
cum veștede amintirile se depărtau
lăsând urme mute în albul insensibil
din care nu va crește niciodată nimic
și atunci un corb lacom
s-a repezit în linia orizontului
cu indiferență sfărâmând-o în ciocu-i puternic
îndepărtând astfel ca o ghilotină
pământul de cer
acum golul rămas se umple
răbdător și banal
cu zgomotul pașilor tăi pe zăpada
ce rece te cuprinde
înmiresându-te