drumurile conduse pentru ultima oară
glasul ambulanței cu venele jupuite
de arbori crescuți în pielea goală
ca niște mașinării confecționate din cuvintele nefolosite

la îngropare femeia care a născut un ochi de sticlă
avea ceașca de cafea împăturită
și aruncată la sfârșitul malurilor
după ora 18
când se moare la prima vedere

doar de câteva zile
blocurile construite din trupurile noastre
au început să fie

locuite