agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-10-10 | |
nu ne unesc singurătățile,
nici umbrele, ci doar vântul, cât tresaltă, oho, și cât urlă de parcă urmează să eclozeze o altă tristețe care se va hrăni cu sângele tău a învâțat să muște, totdeauna i-a fost dor de cuibul unde liniștea se-nfiripă puținul din anii care au trecut, ascuns printre riduri, orele tot mai aplatizate și pline de praf, toate întrebările care-ți pulsează, cuminți, asta ai așteptat agățat de pereți, ca un poster cu jean harlow, acest gol săpat de jur-împrejur, cu atâta luciditate și cu disperarea aceluia care nu mai are nimic de pierdut, ești varul rece și alb care nu mai are ce povesti, în neștire ți-a crescut barba, până la marginea scrumierei îți fumegă degetele și, în sfârșit, doamne, ești fericit ești fe-ri-cit când moartea joacă numai cu zaruri care au totdeauna o o altă poveste de spus, în fiecare zi ai un alt rânjet care-ți maschează atât de bine depresiile aici vine sfârșitul lumii și nicicând nu a fost atât de frumos, între aceste singurătăți care ne unesc atât de frenetic e atâta liniște și numai rutina ne fixează, într-o altă zi, umbra mea va merge cu mine de mână, amândoi vom fi două tristeți care nu vor mai avea ce să-și spună și absolut, dar absolut nimic de povestit despre ceilalți egoismul meu atât de lucid e doar o măsură a tuturor celorlalte fapte și lucruri, mirarea că încă trăiesc și acest spațiu pe care l-ai așezat între noi e o stare de bine, mai jos, pe strasse, umbra mea are alte cuvinte de spus, tot ce mai trebuie făcut e să vină o altă liniște la fel de împleticită, ca un fel de frig pe care numai marginea scrumierei îl poate cuprinde fumeg din degete, iar oasele tale se iubesc unele pe altele, atât de curios se îmbină, eu sunt doar cel care zâmbește unei amintiri despre care nimeni nu mai știe nimic sunt bine și cred că trăiesc, bate un vânt care ne unește singurătățile, în rest, aici e seară, pereții vorbesc într-o limbă pe care n-ai cum s-o-nțelegi, taci!, fiecare strânsoare are partea ei de regrete și teamă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate