Ce vremuri împătimite!
Merge tinerețea să se distreze,
peste tot e pauză de lucru.

Fascicule de lumini pulsează,
sulițe dispersate se-nfig în aer,
trupurile adoptă dansurile mișcării.
În această armonie plină de frenezie
se aprind și se sting culori
într-un vacarm muzical,
nici noaptea nu mai încape odihna.

Luna-i o femeie părăsită,
rămâne sub pana poeților
îngenuncheată pe cer.

Orașul și-n amiaza târzie
fuge pe străzi însingurat și pașnic,
doar câte un bătrân își plimbă răbdarea
cu prietenul devotat - câinele - în lesă
care presimte anotimpurile
și se bucură de întâlniri.

Nu e nicio ceață,
dar oamenii trec prin gri.