gânduri nude
cu lacrimi de lumină
pentru prima zi a restului de viață
când
pe umărul alb
doar desenul minții
pictează un incendiu cu parola iubirii

foșnet de liniște
în infinitul cuvintelor
dintre prea devreme și prea târziu
acum
dansăm anotimpurile
într-o spirală a tăcerilor ninse
în nevinovatele apropieri de metafore

fiul cuvântului scris
pentru bărbatul din ecoul alb
uitând să se lase uitării într-un buchet
mereu
a căutat floarea
însăși femeia ceasurilor neoprite
din trilogia albă ce-și dorește acceptarea.