Câte-or mai fi și cât s-au terminat
Cărările și drumurile mele
De când, furând lumina dintr-un sat
O risipesc prin zări de lume rele?

Un sat cu munți înalți până la soare
Și cu păduri trecând de necuprins
În care ca-ntr-o lungă sărbătoare
Cu flori ori cu zăpezi mereu nins.

Așa-mi închipui raiul, n-are unde
Să mai existe-un rai așa frumos,
Nici bucurii mai mari și mai rotunde
N-au cum mai fi de sus și până jos.

În raiu-acela prima Evă mică
M-a prins de mână și mi-a spus rămâi
Să-ți dau un măr și-o floare... de urzică,
Eram Adamul ei din clasa întâi.