Stările sunt pe cum le faci, acum mai dulci, acum mai vagi
Dar ce poți cere când din stele, făr-a avea ceva din ele
Tu vei primi ceea ce n-ai, dar nu-ți dorești nici chiar să dai
Căci știi că ceea ce tu nu-ți dorești, e bine dar să nici nu dăruiești.
Stau trist și mă privesc prin fire, de ce e tot mai rece-n mine
Clipa stă s-o ia la vale, când nu ești atent la cale
Starea stă să se prăvale, de nu ești cu mintea tare
Speranța e și ea-n derivă, că nu-i cale să fie divă
Pe care viața ta socoate, să o asimileze și poate
Atunci va fi ziua din care, declicul va fi clipa care
Să schimbe răul în mai bine, să dea liber la ce-i bun în tine
Să poți a crede și a vrea, mai mult sau tot din ce-i a ta
Să te întrebi dar nu degeaba, de ce sunt vremurile așa, da`
Să fii cu tine împăcat, și azi și mâine, altădat`
Să poți a trece peste tot, de este rău, dar să știi tot
Căci doar așa vei da din tine, mai multul bun și nu suspine.
Dar sunt și clipele sublime, când tu cu eu-ți faceți bine
Și vă-ntâlniți la pas de seară, cu soarta cea mai slută, dară
De veți putea a-i face față, ea viața stă și vă răsfață
Cu tot ce este cel mai bun, cu gândul drept și cu parfum
Cu fericire omenească, cu pace, liniște sufletească
Cu clipe de reală stare, cu pas de dans la Crucea care
Va fi în așteptarea ta, să poți a o cinsti și sta
La poala ei cea de vecie, tu rob în soartă și frăție
Și doar atunci când va veni, El Tatăl și va cuveni
Tu vei putea să-ți duci cu zel, crucea pe care ți-a dat-o chiar El.
Dar din această alternanță, de rău și bine, puse-n față
De tu vei ști la timp alege, binele tu vei culege
Căci altfel totul se va pierde, de nu va mai rămâne a șede
Decât tristețea cea amară, atunci când inima-i de smoală.