Mă simt atât de stingher
de clipele ce se sparg pe străzi
cu mânie!
Și, când mă-ntorc în mine,
pulberi minerale
mi se topesc în palme.

Ies, înafara mea privind
mă socot străin,
bucuria de oaspeti mă învinge
și-mi trec durerea prin lumina porții,
încât mi se face lăcomia sete
și văd fântâni lăcrimând.

Cine să mă cred
când nu m-am descoperit
cum stau într-un unghi obtuz?

Sunt nedezlipit ca o pasăre
de cerul ei,
ajung să râvnesc libertatea
aripilor ei

stăpânind nestăpânitul.