întâmplător
avem carne pe noi întâmplător
avem cuvintele atât
cât să suferim în tăcere
întâmplător
ne agățăm cu mâinile de cer
înainte de uitare

spune-i omului fără carne despre durere
zâmbetul lui ți se va părea hilar

întâmplător
ne legăm de stele visându-le
între pereții goi întâmplător
ne deslușim umbrele
valsând cu singurătatea
precum adierea întâmplător
în jocurile dimineții

și-apoi te va lua de mână și te va alerga
tu vei crede că drumul se rupe

atât de multă întâmplare
până spre celulele ce ne agață viața
fără vorbe
fără destine întâmplătoare căutând
liniștea pierduta luminile uitate
întâmplătoare sau nu
în mormanele de oase și cărnuri

te vor liniști vorbele sale:
- aleargă cât poți să o faci!