firele de nisip răzvrătindu-se în clepsidrele
fragile ce suntem

zilele

acelea lipicioase și lungi
lucind în lumina toamnei așa
fără un anume motiv
cum dârele fără capăt lăsate de melci

micile filosofii de doi bani spuse la coadă
în stația de tramvai sau în trafic

nu trebuiesc numărate
parafate timbrate fiindcă vezi tu
oriunde ar încerca să se scurgă

liniștea
trebuie umplută mereu cu ceva