Un imbold prin inima naturii
lasă urme neșterse de timp
și caută norocul în afară.

În cercuri de lumină pulsează
culori reci curbate de apă.
Tu vezi înlăuntrul meu
cum se așează în sferele vieții,
și simți ce miros capătă iarba
în sufletul înverzit primăvara
cu tandre mișcări.

Se ridică la orizont curcubeul
arc peste verdele crud,
o ciocârlie înălțându-se-n zbor,
cerul îl dezmiardă în cântec
și un soare împănat cu raze
strălucește peste pădurile de ulmi
în ele devin răcoros,
izvor de căprioare băut
în dimineți de cristal.

Mai departe se deschid cărări
pe care nu le știu.