se poate spune…
nici vorbesc prin cerneluri
cuvintele peniței
nici tac acordurile albastre din călcâiul de lumină
doar pianul așează odihnă-n anotimp
și nocturne mângâieri
pe buzele învelite-n sete de izvoarele albe
din înserările
ce curg

în simfonia gândului odihnesc prin note visate
portativele dimineților de noiembrie
o rostire din roata timpului
ce-și doarme impresia de fericire
când iubirea nu mai este
decât simplă iluzie
într-o poveste

se trezește imaginarul vis golaș
fără principii dinspre seară
strălucește neegal oala de lut de pe prispă
cu miresmele de crini fierbinți
durându-mă în decorul piramidelor
o repetiție-n calendarul verde
înainte de a pleca
frunză cu frunză
spre zenit.