în măruntaie bate un vânt dureros
de stepă
aduce cu el ciulini prea ascuțiți
nisip și urme de sânge
ochii mi-au încremenit pe un apus
pe care nu-l pricep
soarele, chinuitul, se duce
deși nu vrea, se zbate
înăuntrul scalpului
nimeni nu mai gândește
totul urlă
pereți de stâncă care se lovesc neîncetat
pământul este mult prea rece
nu cred că de acolo vin
îmi caut fără de putință scutecele
rupte, pătate cum or fi
dar nu găsesc
în jur e doar un aer palid
pe care nu-l pot prinde
care nu mă ține nici măcar în picioare
și soarele se tot duce
în fiecare zi câte puțin