agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-11-04 | |
nu marea se aude în scoici,
tăcerile noastre își au cuibul acolo, singurătățile noastre atât de docile, toată frica, efemeridele care încă nu s-au născut, tot ce mai era de ispitit, de aruncat, de lăsat să se vindece, de strâns în pumni, toată solitudinea, nisipul și sângele tot mai subțiat, mai fără culoare, ca un asfințit prăvălit din ceață direct peste umeri și coapse numai noi încăpeam între pereții aceia, în tencuiala lor de nisip, în strigătul lor fără aer era la fel de liniște de parcă dumnezeu nici nu apucase să-și spună prima dorință, nimeni nu inventase absolut nimic, nici cerul, nici pământul, nici disperarea sau umbrele când se rătăcesc te iubeam cu rotulele, cu zimții, cu toată mirarea că în lumea asta se poate muri, cu toată sarea care apucase să eclozeze timpul era sărat, tot spațiul era sărat, toată încrâncenarea noastră, tot ceea ce rănisem, ce lăsasem în spate: neștiința despre cum te poți retrage într-o singură inimă, despre cum îți poți flutura mâinile, în semn de adio, despre cum pot coborî albatroșii până la marginea scrumierei, acolo unde fumul are și el închipuirile lui, angoasele lui, del mar era o venă tăiată în mușchi, era un capăt de linie unde-au deraiat născocirile, unde s-au pră-vă-lit, căderea lor atât de abruptă se auzea în scoici, iubito, în scoici, acolo unde tăcerile noastre-și au cuib, unde singurătățile noastre dorm îmbrățișate, înăbușite, ca și când ar urma să nu mai viseze vreodată cu tot nisipul te iubeam, cu toate păsările, cu zborul lor rotund, ca un vânt care pulsează în tâmple cu toate drumurile pe care încă n-am apucat să pășesc, să le caut, cu mine, cel din perete, care îți face semne să taci, taci! aici s-au ascuns îngerii să păcătuiască până le cad aripile, până rămân fără aure, până dispar din icoane, până devin oameni și-ncep să aibă-ndoieli
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate