tu sculptezi nepăsarea în tâmple de ied ca și cum necesarul atârnării mâinii de clanță ne face eretici
din galbenul toamnei până la nuditate ne turnăm ceara lumânării bătrâne în ochi
și se prelinge dincolo de marginea frunzelor în zbor dincolo de șoapte dincolo de târfele bolnave
e toamnă în oraș și nu sunt motive de panică doar femei frumoase scăpate pe sub pleoape iar trenul uite nu mai întoarce
copaci biciuiți de ploi romantice crengile lor împletite de-a lungul zid din galbenul frunzelor moarte
- sunt prizonierul orașului mort într-o noapte ciudată când mă înalț mă uit de fiecare dată

în jurul nostru sunt o mie de ziduri o mie de granițe și dincolo de toate e toamnă