m-a chemat poezia
de sub poduri, mi-a zis să mă întorc
puțea a mucegai , la fel ca pe vremuri

m-a chemat de sub pod,
într-un boschet
așa că m-am întors

eu nu mai eram la fel
ea nu mai era la fel

ea vorbea cu mine
eu tăceam cu ea

te-am căutat la telefon

n-am răspuns
mi-era lene, eram plictisit
și între timp mi-am
schimbat numărul.

i-aș fi spus
dar aș fi stricat liniștea

mi-ai lipsit
asta nu ar fi stricat liniștea
ar fi adâncit-o.
dar aș fi mințit

întoarce-te

femeile nu se pot întoarce
când sunt întinse,
goale, pe pat.

păsările nu se pot întoarce
după ce aripile le cresc
înăuntru

eu nu mă pot întoarce
după ce am învățat să trăiesc

acum nu mai e poezie

e ca pâinea îmbibată-n spirt
ca ceaiul de datură
ca iubirea de curvă

e ca mine când am înțeles că zece epitete
după zece metafore
hiperbolizate,
nu fac cât o idee

ce scriu eu,e viață distilată