toamna se întinde peste tărâmul de umbre ruginite
suflete moarte așezate unul câte unul în rafturi
balaurul-fiară se hrănește cu carne de om
cu suflete moarte
cu veștede erori
și nici nu simți cum tristețea toamnei ca un fur
se strecoară sub sânul tău stâng
iar vântul sculptează biserici în noi
copacii deja își plâng și frunzele și cucii
vinul ce-l beau mă clatină
iar tu femeie cu-n ochi căprui
invită-mă să-ți sorb iubirea
ascunsă-n căușul palmei
strivită de dor
și să mă vindeci de zare sângerând

din mine copilul se-nalță până la aripi
iar dorul de zbor îl seacă cumplit