la început, a fost o lume fără culoare.
cineva mutase luna și lupii urlau, lupii, ei care au fost mereu cenușii.
orașul era aproape și eu eram încă un om viu, dar singur, în întuneric.

la început, nu era niciun sunet pe lume
și ani lumină creșteau între noi cu fiecare pas pe care îl făceam unul spre celălalt.
iar, peste tot, în plin soare, inimile noastre negre,
privirile pârjolite. aici.
aici mi-a fost mereu cald, chiar când lăsam sentimentul ăsta să se stingă.
aici mi-au fost mereu lupii, urlând a toamnă și a dor răscolit.
aici mi-ai fost mereu tu.

cum am ajuns. și-acum, ce facem cu oameni ca noi.
îî sărutăm.
le sărutăm întâi degetele, pe rând, și le sărutăm buzele, da,
și-abia la sfârșit le sărutăm cu mirare doar sufletul.