în țara somnului subit
mă, nu știu cum am adormit
și se făcea un coc de pâine
în țestul ars de ieri-pe-mâine
cum l-au lăsat 2 țapinari
veniți prin codrii legendari
cu țeste prinse de pălinci
și predispuși la caterinci
care de care mai vâlvoi
plecați aiurea în convoi
eu însumi nu mai am habar
de ce stă ploaia ca pe jar
precum nuielele din pom
copil cu plânsetul de om
așa mă roagă un bătrân
să-i rup din cer un braț de fân
să-și lase creștetul ușor
pe colțul pernei unui nor
când trec prin bine și prin rău
cum hârâie un fierăstrău
lăsând în urmă rumeguș
din viața mea numai frecuș
numai poveri fără de torți
cadavrele anilor morți