- trebuie să-i credem c-au fost pe lună,
îmi spuneai, înainte cu mult să se întâmple
în grădina icoanei e frig în iunie
nu departe, la urgență, țipetele se sleiesc de pereți,
lasă urme de fum

acum o săptămână încă îți puneai singur perfuzia
-la întoarcere e mai greu, felia de spațiu și timp este cât acul din venă,
dacă nu nimerești traiectoria, arzi ca pulberea de magneziu
acum trupul tău este un pat suprapus
înainte, alături de tine, mă simțeam singur, adică întreg
acum nu mă pot așeza pe nimic,
nici măcar pe trepte
biletele nu sunt la mine, îi aștept, până și așteptarea este un sacrilegiu,
și aerul pe care-l respiră
sunt lucruri pe care nu trebuie să le spui niciodată,
spinii să vină mereu dinăuntru, înțepând fruntea
să intri cu ei în sala de teatru
să râdem, să oftăm la semnul sufleurului,
dar să simt durerea în aceleași locuri ca tine

țin arătătorul pe vinilul tău de colecție,
din tavan coboară fleetwood mac
surorile lui cehov plâng pe scenă,
afară aleargă luna cu față de om