Iarna neavând pesemne,
Nici surcele, vreascuri, lemne,
S-a burzuluit în zori,
Revărsând albe ninsori,
Peste lume, peste toate,
Le-a lăsat imaculate!
.
Se avântă spre răstoace.
Cu poalele dâră face,
Și așează neaua moale,
Goală nu-i nicio cărare!
Vrea s-o laude oricine,
Că muncește mult și bine!
.
Respiră greoi și rece,
Peste frunte, palma-și trece,
Însă vede un cioroi,
Singurel ca un strigoi,
Și-l albește, și-l gătește,
Tot penaju-i strălucește!
.
Ici, sub dâmbul pustiit,
Covrigel, îngrămădit;
Urechilă cu un pui,
Zici că-i mamă, altfel nu-i!
Așa e de protector,
Cu plăpândul puișor!
.
Fuge vulpea, țup și lupul,
În bârlog oftând, bursucul,
Spune rugi că nu-i de șagă,
Și șoptește: - Iarnă dragă,
Vântul tău, de-o să mai bată,
Mi-a-ngheța codița toată!