Orașul suspină în ploaie
sub străzile lui stau copiii
lăsați în voia sorții.
Ziua ies la lumină,
foamea îi obligă să caute,
iubesc viața și se agață de ea.
Au disperarea iminentă a morții,
îmbrățișază căldura și uitarea,
le înmagazinează în pungi
și le respiră.
Hainele lor n-au nasturi ori copci
doar găuri
ca și asfaltul deasupra,
strada și copiii ei
n-au mamă nici tată.