Eu cred că suntem toți nebuni câte un pic
Că avem la mansardă măcar câte-un pitic,
Găzduim vreun stol-două de păsărele,
Păstram câte-un butoi ce nu are inele...
Problema nu se pune de ești nebun sau nu
Ci... din ce ai (ori n-ai), ce-ai putea face TU?
Îți poți plânge calvarul ingropându-te-n el
Sau il aduni cu grijă și... înțelegând nițel
Îl iei și-l modelezi făcându-ți te miri ce:
O unealtă, o treaptă, un zâmbet, un de ce...
Și te trezești că-n timp ce modelai de zor
Pe cerul vieții tale... a mai trecut un nor.
Poate-i o nebunie, dar ințelegi ce spun?
Cred că nici nu contează de ești sau nu nebun.
Dacă trăiești și faci în orice zi un pic
A mai trecut o zi din veacul ăsta mic...
Și dacă vrând-nevrând ai și-nvățat ceva
Și ai lăsat un zâmbet măcar în urma ta
Îți poți chiar mulțumi pentru acea nebunie
Ce presară pe viață... un praf de bucurie.