în această parte a lunii
îngerii se nasc cu picioarele rupte
și bolnavi de alb ca de ciumă

nimeni nu poate îmbrăca peste cămașă
de prea multe ori veșnicia
ca și cum te-ar iubi doar pe tine
mireasă gătită cu rochie roșie
pentru simetrie

în noi au murit dumnezeii străini adunați în somn
cumva ei ne-au străbătut uimirea
în nevoia de sprijin
în nevoia noastră de speranță
nici moartea nu cred că mai bate de două ori
la aceeași poartă
- dacă nu ne găsește acasă ne lasă să putrezim
în partea umbrită a vieții
acolo unde colcăie viermii flămânzi
născuți din invidii și alte nimicuri

știai că sufletul mai întâi își descalță tenișii și apoi pleacă?

somnambuli cu visele agățate de pleoape
ne furișăm pe lângă pereții înalți
ai coridorului ce duce spre lumină
pe care nu reușim niciodată să-l străbatem

- când iarna sângerează picături mari de crivăț
se va naște Hristos
pruncul acela tragic cum nimeni nu s-a mai născut vreodată
zămislit din duh și femeie pe sub geană de flutur

manipularea aceea subtilă despre iubire
repetată până când nu mă mai țin minte