Într-o seară ca peștele
Filimon al lui Troașcă rindeluia
o scândură de brad la doi metri
hai cu noroc Filimoane din drum
Ilie al lui Marcu măcelaru’
noroc mă fără să oprească rindeaua Filimon
ai fă auziși de Nae Nae didimocu’
întrebă pe Sanda lui Rafira de pe muchie
tocmai trecea și ea prin dreptul bătăturii lui Filimon
ce s-aud mă Ilie că s-a-nhăitat cu Mina
aia de are un copchil din flori
nu făăăă Sando ahăăă eo zic de-acu’
ei hait eo să nu știu
pi ete că nu după cum văz ai mă Filimoane
strigă el peste gard poate știi tu
poate mă poate nu răspunse Filimon rindeluind
s-a dus fă la cinci azi dimineață
hait și duse mâna la gură Nae didimocu’ mirată
da fă Nae-al nostru dădu ortu’ și frac-su cic-a dat
nu știu cui lemn de sicriu că-i certat cu mini și
cică l-ar faci ăla mai ghini și frumos
auzi fă ca mini cari di cinșpi’ ani am tot făcut
sicrii și cruci l-o râdi lumea și mort ai mă Filimoane
vom vedea mă Ilie vom vedea zise Filimon
rindeluind