prin albia stearpă aud scrâșnind sub copite pietrișul
în marșul spre ochiul întunecat al izvorului
de pe maluri gândurile-mi urcă și coboară
călare pe grumazul ispitei ca pe un miriapod

înaintez în tăcere cu sufletu-mi spânzurat deasupra trupului
ca un condamnat cu umbra-mi legată la ochi
prin arșița soarelui
soldații fac exerciții deasupra abisului
și bătrânii salută plângând cu chipuri palide
semănând a flori presate în cărți,
se alătură marșului la urmă și ei și copii și femei
împreună cu arborii călători
într-un iureș sălbatic ce ne absoarbe pe toți
spre ochiul întunecat al izvorului