omătul se înghesuie cu cinism
în cozile lopeților în brațele
ostenite de muncă
omul zăpadă aruncă
mereu
de pe alee

însuși Dumnezeu
se transformă în femeie
de zăpadă
venind să vadă
dacă s-a așezat iernii idee
întreaga cheie
cât să se mai poată deschide
Porțile Cerului
de Sus să ma poată cădea
Ger și
fulgi Cai Albi de nea