Se-aude un huruit, de după nori,
’n sincope, tot mai tare, apoi pierdut,
ițind în gând buchetele de flori
la revederi, îmbrățișați în cald sărut.

Răsar, pe pata de albastru clar,
două petuncule în franjur, patru,
ce împing o cruciuliță, de-argintiu perlar,
să-nțepe piept, de boltă în amfiteatru...

... la privitori, sub aura-n cupolă
ce-și sprijină arcade-n orizont...
e ochi, purtând-o cerc; o banderolă
ce-oprește prăvălirea, gravitândă-n ront.

Apasă, pasărea de alumină, imperceptibil,
se amestecând cu penele-n încânturi
și văzduh nu-i mai greu, sensibil;
poate-i purtat, pe-alt orizont, de vânturi?!

Și navighează visu’, în plină zi,
spre farul orbitor, un gel de soare,
ce-n noapte luna argintu-l va luci,
din astrul spart, pe taler... stele căzătoare.

Din multe miliarde bolți, cu orizonturi
de-atâți de-ai mei, toți cu al lor emisfer,
e-o spumă fină-n irisuri, în deconturi
de vise, strânse-n vânăt, alb, albastru cer...
05.06.2012