Sentimente adunate, pe aripi de gând și poate
De vei vrea chiar ai putea, mai aici și mai colea
Să-mi aduci un lan de spice, de iubire ce își strânge
Stropii cei de decuseară, când ea roua se coboară
Peste sufletele toate, că-s tot treze, deci sculate
Sau pe aripi de s-adoarmă, blânda batere de toamnă.
Dragostea este în toate, chiar și-n cel ce nu socoate
C-ar putea ca să iubească, dulcea fată românească
Cu ie și cu bundiță, cu năframă și catrință
Cum îi șade celei care, știe să iubească-o floare
Ce-i sădită decuseară, când soarele-i să dispară
La sfințit de zi trecută, noaptea-i gata să ascundă
Cele rele ce s-au scurs, la ziua ce a apus
La iubirea cea cu har, cum iubim când e un dar
Să avem sufletul plin, să fie tot un alin
Și doar ea inima care, tremură și dă târcoale
Va simți pulsul ferice, al perechii ce se duce
La-ntâlnirea cea de suflet, trup și suflet în descântec
De iubire-n adevăr, când totu-i pierdut prin păr.
Dar ea dragostea apare, pe-un tărâm unde dispare
Ura cea ce-i vinovată, de tristețe și-altă dată
Nu mai poți a tot spera, viață dulce-n urma cea
Ce apare după ce, nu mai e nici dragoste
Pe cărarea ce se pierde, în al sufletului verde
Loc de pajiște pe care, ea Iubirea acum apare
Și așteaptă pe ea Ura, să-i spună măcar vreuna
Ca în clipa următoare, să rămână doar sub soare
Dragostea nemărginită, de prieten și iubită
De părinți și chiar de frați, de cei de-aici și depărtați
De credință-n adevăr, de tot ce e dar cu dor
Că-i știut de când e lumea, om cu om stau cât e culmea
De înaltă și semeață, de cu zori în altă viață
Căci ea dragostea apare, atunci când ura dispare.