Nimic nu e prescris, din cer, nimic nu e un pur mister
Nimic nu e de acceptat, atunci când n-ai ghes la iertat
Nimic nu poate fi avut, dacă te pierzi de la-nceput
În zborul fals al unui vis, când totul pare neatins.
Iubind, creezi pura speranță, iubind te pierzi în altă viață
A celui ce îți dă un trup, pentru a pune tu în stup
O inimă pe care tu, o ai în tine și e nu
E numai dornică să simtă, pe acel de lângă, ce se inhibă
Atunci când simte ca-ntr-o zeghe, pe al său suflet fără pereche.
Suflet șezând pe balansoar, în ritmul legănatului hoinar
Și în opus pentru armonie, stă celălalt suflet ce știe
Că doar în mersul cel cu ritm, ele vor fi într-un destin
Comun, frumos și fără pată, de la-nceput, pân-ce odată
Vor conveni a merge drept, acolo unde e-nțelept
Pentru a face ce-i normal, uitat să fie sufletul hoinar
Să stea alături de cel care, a tot sperat fără-ncetare
La clipa de destin de-acum, mulțam` dar Doamne, că-i oricum
Visu-mplinit chiar pe de-a-ntregul, când totul pare că-i integru
Când e poveste când trecut, a fost parcurs dar nu demult
Iubind în tăcere, dar cu speranță, că va veni o zi în viață
Când visele vor fi chiar toate, îndeplinite cum se poate
Atunci când crezi în steaua ta, în liniște și așteptându-ți ziua cea
Ea va sosi atunci când crezi, că-i tot pierdut și abandonezi
Speranța pusă de demult, când totu-a fost decât un gând
Atunci când crezi cu adevărat, că totu-n viață-i vis realizat.