Zidindu-se fiecare-n fiecare pietrele templelor se plâng
de liniștea din interior.

Policandrul spânzurat își aprinde luminile,
nu mai fumegă nicio ceață-n priviri.

Fețele se sfințesc umede și lucioase,
zâmbetele copiilor consimțind cumințenia.

Nu predică nimeni dar se aud cuvintele
în fiecare cum se clădesc.

Între linii punctele nu se ating de margini,
cercurile sunt ochiuri de cer în oglindă.

Oglinzile se pierd unele în altele,
nu există nicio umbră în cupele de vin

Limpede începe să ningă setea
și foamea se termină înainte de vreme.