Ceața se lipește de frunzele copacilor
pe frunte nu lasă urme.
Ochii se lovesc ca de un zid
înțelegem cum vor să o despice.
Orologiile nu mai suportă
rămân în urmă,
timpul de astăzi se grăbește fără rost
nu-l mai pot cuprinde,
e ca un hoț ce se pierde-n mulțime.
Vorbele prind a se rostogoli peste margini,
gura le cheamă înapoi
și rostește cuvintele Domnului.
Din tavanul puterii picură
în băltoacele lumii același dezinteres
care ne mâhnește
și trăim cu groaza zilei de mâine.
Cineva încearcă să ne smulgă capul
umplut ca un balon cu minciuni
frumos colorate.
Noi rămânem mai departe pe internet
și ne dăm câte un link.