Dacă ai înțelege întreaga creație,
Ai mai înainta către un final stabilit?
Ai mai merge către locuri și rosturi
știute dinainte,
consumate și mereu aceleași?
Dacă ai vedea într-o clipă
Întregul lanț din lucruri și întâmplări,
Dacă printre toate serile ploioase,
Luminile și necunoscuții
ai vedea permanentul;
Dacă între fețele dragi,
Și din toate viețile trăite,
nenumărate și etern aceleași,
dacă prin dimineața continuă
a fiecăreia din milioanele de zile,
Ai înțelege că pasul tău de acum
prin ploaia de seară,
Între luminile ca un vis,
E permanent și neschimbat;
Dacă ai ghici într-un râs
tot ceea ce urmează să se întâmple,
dacă viitorul și tinerețea, trecutul
și bătrânețea le-ai simți egale
și legate, cu aceleași miliarde
de fire strecurându-se la fel în conștiință
prin aerul răcoros,
Dacă în trecătorii pe care-i privești
Ai găsi succesiunile de cauze și de neastâmpăr,
De egalitate și de moarte,
Ai vedea și ai ști schimbările și drumurile
din întregul șir de vieți și din totul
pe care ele îl formează;
Dacă dincolo de asta pașii
tuturor și de pretutindeni se reped
în fiecare secundă către aceleași țeluri,
mereu stabilite, și se învârt într-un cerc
complicat și fără ieșire,
Dacă ai ști că și gândul de acum,
e în firea aceluiași lanț de întâmplări,
Și fără oprire dinainte pregătit
să te atingă,
Ai mai merge înainte
prin ploaia de seară?