sunetele se loveau surd de aceiași pereți
și aveau gust de rodie, sînge, insomnie și fum de țigară.
iar noi ne adînceam în ele,
gîndindu-ne că nu ne-am privit fericirea
și că scopul a murit atunci,
cînd am scos timpul din zîmbete
și
depărtarea din moarte.
și mă gîndeam că nu-mi vei zice într-un final
dacă auzim aceleași sunete
sau dacă
împărțim aceleași insomnii.
căci dă-le dracului de vise,
noi putem fi mai mult decît
dezamăgiri cu iz de droguri
și depărtări ascunse-n nopți.
noi putem ține
toată fericirea în palmele noastre.
alăturate.
ne sînt gîndurile în niciodată.