ah
ce dus-întors continuu între mine și tine
tu ieșeai din pereți fluierai de trei ori și începea să plouă
lucrurile din încăpere putrezeau brusc și pulberea lor se prăbușea peste noi
ne iubeam lipiți cu spatele unul de celălalt
în fiecare dimineață ne întrebam cum ne cheamă
din când în când totul se oprea într-o dorință de posesiune absolută

stau lipită de trupul tău gol
privind așa cum nu se privește decât pe lumea cealaltă
devenim brusc doi stâlpi de telegraf păianjenii ne mângâie singurătatea
suntem înalți tot mai înalți ca niște lumânări uriașe
mâinile ne-au rămas ridicate având acolo sus între degete suspendată
rochia mea din frunze de salcâm din aur coclit ca tutunul
ce rost
ce rost mai are această iubire dacă nu o putem striga
masca asta care se revarsă în personaje gâlgâie ademenitor
gândului care se încalecă se înghesuie într-un vis fără capăt

am venit să te iubesc
și te-am iubit singură până am îmbătrânit
lanțuri puternice ne leagă de inevitabilul trezirii viitoare
nopțile de făgăduință s-au prăvălit în evidență într-un
potop de intimitate
până când mâinile mele au năvălit în pământ și au întâlnit acolo mâinile tale
ce bine
îți aștept sufletul într-o altă viață să-mi săruți locul acela atât de intim
uneori îmi spun chiar că sunt puțin cochetă
asta ca să mă creadă toți extravagantă cu capul în nori
să-mi iasă sânii din formele lor obișnuite
să știe toți că sunt intimă cu un bărbat însurat
țțțțțț...
mergem înainte cu anii care se înghesuie ca furnicile care urcă spre zahăr
te speli degeaba iubitule
îți miroase pielea a mine
în visele noastre doarme un cuțit
oh
amăgirea asta trăiește în noi se hrănește cu noi
se repetă în toate viețile noastre
totul a fost stabilit așa de la bun început
ca și cum ne-am fi pus haine croite pe măsură
și am fi mers înainte să ne căutăm
nu ne-a trebuit decât să sosim