Se bârfește pe la colțuri, că Fufa nu ar fi fufă,
Dacă Tică-Impotentul n-ar sta lângă ea, o tufă!
O plantă decorativă, ce n-o mai iubi de-un veac,
Cic-ar fi rămas din spaimă, de un instrument, sărac!
.
Curg la zvonuri printre țațe că ea, noaptea, îl dorește.
El neputincios, frustrat, o înjură și-o lovește;
Să-l lase-n mâhnirea lui, de-ar purta și strai de Evă,
Tot nu ar zvâcni nimic... Să facă la Domnul, grevă!
.
Să se roage luni de zile, în genunchi să se târască,
Până sângele dorinței, dâre lungi să șiroiască.
Să meargă la mănăstiri, la opt preoți să-l dezlege,
E convins că-i fermecat de alte femei, betege.
.
Nu știți? Cică o frigidă de află că ești focoasă,
Și o faci cu cine-o fi, prin căpițe, scai, pe masă;
Condamnă așa purtare, te numește desfrânată,
Însă și-ar dori să simtă ca Fufa, baremi o dată!
.
Credeți că Fufa s-a dus să se roage în genunchi?
Ea făcuse plecăciuni pe la neglijați și unchi,
Ajungând în zori acasă, cu genunchii doar o rană,
Iar Tică o oblojea: "Te sacrifici rău, bag seamă!"
.
Cu fața schimonosită de la "rugi istovitoare",
Îl privește tulburată, apoi cade din picioare.
Tică o cară în pat... (Tii, ce parfumel de vin!)
Milos, o scuză în gând: "S-o fi încălzit puțin!"
.
Într-o noapte, numai dracu făcu așa lucrătură,
Au ieșit feriți pe poartă, el scrâșnind o-njurătură,
Că ușărnica nevastă, parcă n-ar mai fi plecat,
Și el trebuia s-ajungă la o mândră, în alt sat.
.
Furișat ca un cotoi în călduri, zelosul Tică,
Drăgălea aprins ca focul o nevastă singurică,
Ce ședea într-o căscioară oferind plăceri oricui,
Însă când să facă plata văzu că e Fufa lui!
.
S-au fixat minute bune, cu ochii cât patru mere,
Explicații, socoteală, unul nu-ndrăzni a cere!
Iar din șocul ce-l avuse, el muțise, e dement,
Și-nciudat că mândra-i soața, rămase și impotent!
--------------------------------------------------------------------------
Am pamfletărit că-s rea, am o limbă veninoasă;
Dar cuget c-un neuron: Fufa nu pleca de-acasă,
Dacă Tică plictisit de același "diamant",
Nu s-ar fi dat impotent...azi pe bune-i declarat!