Pe ceea ce numeam cândva iubire,
S-a așternut tăcere mormântală.
Și n-am să cer despăgubire,
Nici vertical, când e orizontală.

Ne iubeam cum doar nebunii
Mai sunt în stare să o facă.
Lipeam bilete pe cupola lunii
Și ea nu mai putea să le desfacă.

Jazzul ne era adesea complice
Când dansam și n-aveam patefon.
Imi foloseam părul ca elice,
Și pe discuri zburam monoton.

Astăzi de tine mi-e dor cu jale,
De tine acela ce n-ai vrut să fii,
Și n-am să-ți mai apar în cale,
Chiar de mă urmăresc robii.