Noaptea de Ajun

E vremea de colinde străvechi cu lerui-ler,
Când fulgii cad feeric pe zloată și noroi,
Ca niște mici iluzii, pe-o mare de nevoi,
Iar vechiul termometru s-a-nțepenit la ger…

Se-aud mitraliere trăgând în bloc la noi…
Îl sun rapid pe-amicul ce șade la parter:
– Nu-s oare teroriștii din vreun șifonier?...
…E-o capră?… și proteza vecinei de la doi?...

Bag fieru-adânc în priză și-aproape că mă ard,
Strângându-l tandru-n brațe, să prind ceva căldură,
Și văd pe geam cum trece un soi de-adunătură
De crai și crăciunițe cu tenul gros de fard,
Ce chiuie și zbiară orice le vine-n gură,
Priviți de Ștefan Hrușcă, lipit, din nou, de-un gard…

Păcatul originar

Ca primul om zvârlit din paradis
Pe o planetă stearpă și pustie,
Adesea ne trezim ca din beție,
Þinându-ne de-o cracă în abis…

Regretele cumplite pot să fie,
Irezistibil mărul interzis
Ne urmărește ca un compromis
Ce-l face-un inocent cu-o damă vie…

Apoi uitând cu totul de durere,
Porniți în explorări spre alte ținte,
Ne comportăm de parcă n-avem minte,
Momiți cu-același grații efemere
Și, neavând nevoie de cuvinte,
Mușcăm flămânzi din celelalte mere!