mă gândeam deunăzi la visele acelea proaspete ca un caș moale
unde nu e loc pentru injecții cu moldamin și cățele molda
sau moldoveni mioritici împrăștiați prin emisiuni radio
ca ecoul numelui meu de familie fără coborâre din trenul aseptizat

eram albă și lucidă până la rădăcina dinților
cu tălpile moi călcam peste tinerețe
prea ades priveam aparte atât în dreapta cât și în stânga scenei
dar mai ales în sus spre cariatidele de la universitate
sau soarele în balans printre gene ca printr-un gard fără poartă

din lumea aceea proaspătă de parcă pocnea în coajă
mi-am aruncat un ochi fără plasă drept în timpul interbelic
de pe zidul din centrul orașului
la vulturul de mare cu peștele în ghiare
mă întrebam cum de rămân atâtea urme din testamente fără valoare juridică
din neuron în neuron așa cum bine observa profesorul de anatomopatologie
când vorbea de creierul lui eminescu mâncat de vrăbii pe o fereastră
eu aș fi vrut să ripostez că sunt doar povești ca acelea de pe raftul denisei
dar mi-am înghițit nedumerirea de balenă

în această lume de vechituri mediatizate
terente și didina încă se plimbă cu mașina
ciotul viril al banditului înspăimântă ochii fecioarelor
care poposesc întâmplător la pagina de internet cu un borcan
și o notă de subsol despre rasputin cu aceeași soartă

cineva departe cântă ca zavaidoc peste orașul cu câini sau fără
se lasă frate o ceață ...