nu mai vreau să citesc povești
despre oameni fericiți
pentru că nu mai cred în poze
în timp și în mesaje
nu există nimic permanent așa că
ce aș putea face eu cu fericirea asta?

n-am văzut-o până acum
și nici ea pe mine
iar cei care au pretins vreodată
că poartă așa ceva
mințeau cu nerușinare
oameni naivi ca mine

fericirea e o stare
deci nu există

fericirea nu o simți decât
atunci când dacă îți deschizi robinetul cu sentimente
nu începe automat să se scurgă dezamăgire prin țevi

nu este nimic poetic legat de fericire
cum nu e nimic elegant în a râde în hohote
și nimic frumos în a te bucura în general de orice
care nici nu știi exact dacă există
sau e o simplă plăsmuire a speranțelor tale
proiectate pe corpul altcuiva

cu toate astea aș râde în continuare
pentru că bucuria mea nu are nicio legătură
cu fericirea de ieri când am învățat să mă bucur câte o zi