E toamnă-n suflet, afară-i iarnă și-un răsunet
Pătrunde-adânc în celulele incandescente, pe alocuri albe-violete.
Gândul zboară șugubeț, ca în prima sa tinerețe
Peste un trecut ce acum îmi pare a fi zdrențe.
Nimeni nu a greșit, nici nu s-a pripit
A fost destin de aici la infinit.
Dă Doamne să fie răcoare, în sufletul meu mic, cândva chiar mare
Și-adu-mi din nou clipa cea lină, cu blânda și calda lumină.

Acum eu sunt chiar mulțumit, copiii mei sunt cum am gândit
Frumoși, deștepți, cu minte multă, de tatăl lor ei tot ascultă
Și-și caută un rost în viață, alături de mine cu speranță
Că ziua lor va fi tot cum, a tatălui a stat în drum
La Domnul nostru ce i-a dat, tot ce-și dorește un om împăcat.
Dă Doamne să fie răcoare, în sufletul meu mic, cândva chiar mare
Și-adu-mi din nou clipa cea lină, cu blânda și calda lumină.