Noaptea

îmi plimbam trupul
pe țărmul apei
și priveam cerul.

Sufletul

îmi era deja
la steaua
ce-mi lumina drumul.

Mintea

născocea poteci
să mi-l ajungă.

Gândeam
că la prima cotitură

dintre apă și cer,
voi ajunge
la totul din mine

și alergam,

alergam
și nu mă întrebam
de ce valurile mării,
înghițeau nisipul

și era tot mai mult,
mai lungă
cărarea până

o să-mi las trupul
și o să alerg cu gândul

să-mi ating

steaua.