de azi nu mă mai locuiesc
refuz așternutul din frunze
precum și cochilia de melc reformat
spoită în alb
refuz să mă mai ții în brațe
e dreptul meu să cad
singur
de la înălțimea singurului vis dormit până la capăt
și nici nu mă mai vând
la taraba de salcâm
de un veac construită
lângă căminul cultural
din satul meu aflat la marginea câmpieie
fiindcă nimeni nu dă măcar doi bani
pe cartea mea de versuri promise
nici pe insectar
ă m-ar cumpăra pe mine
și m-ar înfige momâie
în lanul de porumb

nu te-am înțeles niciodată
de ce mă împingeai de la spate
pe șina de gheață de la pol
spre nicăieri
de multe ori către ceva
ce încă nu se născuse
sau poate uitaseși tu drumul
oricum eram mereu rătăciți
printre pietrele serii
ori pe miriști cu urme de maci

ce trist aude urletul a mâine
al lupului din mine