existe alb de nu e cu putință
ca verdele a-și rostui rostirea
cu nea e îmbrăcată Mănăstirea
și Iarna-a început a fi sentință
vecia-și are încă-n noi psaltirea
Zăpada-i însă moarte și ființă
e necesară poate o căință
prezentă să ne fie amintirea

Tu, Viață, ești un crater de nimica
ai diavoli la picioare, gunoieri
(așa îmi spune-adeseori mămica)

ce va fi mâine n-a fost azi ci ieri
și des de-așa omăt cuprinde frica
de parcă nici nu poți ca să mai speri...